GROWASP – Ground for Research and Education @ WASP

WASP – Working Art Space and Production continuă seria de acțiuni ce au ca scop dezvoltarea profesională a celor activi în domeniul artelor performative contemporane. Astfel, începând din acest an, Programul de Formare Profesională inițiat de WASP în anul 2013 devine GROWASP – Ground for Research and Orientation.

Programul cuprinde workshop-uri, invitați speciali, prezentări periodice, sesiuni de feedback, oportunități de formare în străinătate, rezidențe artistice și acces la producții naționale și internaționale, într-un format special ce își propune să traseze noi perspective tinerilor artiști cu sau fără studii de specialitate, în dorința de a-i introduce în contextul internațional al performance-ului contemporan, oferindu-le sesiuni de pregătire în domenii care nu sunt accesibile în sistemul de educație instituțional.

afis_growasp 2015

GROWASP 2015 curpinde laboratoare de dance film, real time composition, noțiuni de interdisciplinaritate, compoziție muzicală experimentală, dans contemporan cu influențe jazz și hip-hop, cursuri de mișcare care mizează pe o învățare organică – Feldenkrais, Klein Technique, Contact Improvisation și Ashtanga Yoga.

 

  • Laborator Dance Film | Simona Deaconescu – primul atelier dintr-o serie de ateliere interdisciplinare denumită D.I.M.A.P ( Direcții Inovatoare în Multimedia și Arte Performative) | 14 martie – 8 aprilie
  • Soft InsideOut | Valentina de Piante | 2 – 30 martie
  • Ashtanga Yoga for Art Practitioners | Irenne Zaarour  | 13 martie – 9 aprilie
  • Contemporary Dance Fusion | Judith State | 21 aprilie – 15 mai
  • Dans contemporan | Gigi Căciuleanu
  • Klein Technique | Hanna Hegenscheidt (Germania) – septembrie&noiembrie
  • Contact Improvisation | Joerg Hassmann (Germania)
  • Real Time Composition | Joao Fiadeiro (Portugalia) – octombrie
  • Experimental Sound | Eduard Gabia – mai/iunie

Participanții în cadrul GROWASP – Ground for Research and Orientation vor beneficia, pe durata desfășurării atelierelor la care se înscriu, de WASPer PASS, ce include:

  • access la spectacolele prezentate la WASP, în baza rezervărilor și în limita locurilor disponibile
  • acces la mediateca WASP (arhivă video, publicații, cărți și reviste de dans și artă contemporană)
  • acces la Media Lab, dotat cu aparatură de înregistrare audio și video, calculator și soft pentru editare video (pentru participanții înscriși la D.I.M.A.P).

Înscrieri: contact@waspmagazine.com

 

Spectacolele care deschid stagiunea din această primăvară sunt:

  • Aleargă – adaptare după romanul omonim de Ana Maria Sandu | de Silvia Călin | cu Nicoleta Lefter | Joi, 5 martie, 19:00

alearga

Corpul e singurul meu animal de companie.
Îl îngrijesc, îl hrănesc, dar încă n-am ajuns să-i vorbesc.
O prietenă din Canada mi-a zis de curând că ea poate.
Am invidiat-o sincer, mai ales atunci când m-am hotărît să las dracului toate scuzele din lume și să încep să alerg. Obiceiul ăsta nesuferit care te scoate din casă pe orice vreme…
(Ana Maria Sandu, Aleargă)

  • 0002_birdville | de Simona Deaconescu  |cu Răzvan Stoian, Denis Bolborea, Galea Bobeicu, Alexandra Bălășoiu, Dragoș Istvan Roșu  | Multimedia & Platforme Interactive: KOTKI Visuals  | Sound design: Denis Bolborea  | Vineri, 6 martie 19:30

birdville

Corpul nostru este o arhivă în continuă evoluție, care încă prezintă mistere legate de eficiență și perisabilite. Este, probabil, cel mai tehnologic lucru pe care îl cunoaștem. Cu fiecare pas pe care îl facem construim o parte din univers și, de fiecare dată când ne mișcăm, schimbăm lumea. Pe măsură ce începem să înțelegem aceste procese, realizăm că suntem dansați ca parte a unei organizații de activități ai cărei autori nu suntem noi. Camera 0002 este populată de dansatori hibridizați, îmbrăcați cu corpuri augumentate, care trăiesc într-o lume virtuală creată și organizată independent de dorința lor.

  • STAFF | Coregrafie și performance: Ingrid Berger Myhre (NO) & Andreea David (RO) | Sâmbătă, 7 martie 19:30

staff1

STAFF este prima misiune a lui Ingrid Berger Myhre și Andreea David, împreună. STAFF este propriul său angajator și angajat. STAFF este despre patentarea și susținerea dreptului de proprietate a propriei activități, indiferent de gradul de competență pe care îl ai. STAFF își reciclează întrebările și se auto-educă. STAFF investighează concepte complexe prin metode simple. STAFF numește lucruri pe care nu poți pune degetul, și ceea ce le definește. STAFF este șomer până în momentul în care munca lor este apreciată. Când lucrul ăsta se va întâmpla, munca se justifică drept artă, iar ierarhia valorilor se dizolvă.
STAFF este un spectacol din viitor. Noi suntem resursele lui. Munca noastră nu este să-l creăm, ci să-l facem vizibil. Nu este despre creativitate, ci doar despre arheologie.

Rezervări: contact@waspmagazine.com

Sari la conținut