„Frumoasa şi Bestia” la 5 O’Clock Arhitext

10 octombrie, ora 13:00, la Casa Carol 53 (Bd. Carol nr. 53, București)

Fundaţia Arhitext continuă și anul acesta seria de dezbateri „5 O’Clock” cu teme actuale din arhitectură şi domenii conexe. Arhitecţi, teoreticieni de artă, scriitori şi filosofi vor aborda, prin natura profesiei lor, artele vizuale propuse. La această ediție au onorat invitaţia Dragoş Dascălu, Bogdan Ghiu, Constantin Goagea, Sebastian Ionescu, Andrei Mărgulescu, Monica Muţu, Adrian Şchiop şi Răzvan Şipoş, iar discuţiile vor fi moderate de Mălina Ţoncu şi Mihai Zachi.

 Afis 5 O'Clock
Frumoasa şi Bestia şi-au propus să pună în discuţie tensiunea contrarilor şi opoziţia conceptelor ce definesc gândirea europeană tradiţională structurată pe opoziţia bine-rău, în vederea trasării unei conduite sociale „corecte”. Se spune că Frumuseţea şi bunătatea Frumoasei au puterea de a tămădui răutatea şi trufia Bestiei. Sunt oare valabile aceste structuri conceptuale opuse la nivel de societate?

În cea de-a doua parte a întâlnirii “5 O’Clock”, discuţiile o iau pe drumuri conexe arhitecturii: fotografie, pictură, grafitti, film, animaţie, benzi desenate şi literatură. De ce ar trebui să luăm în considerare celelalte medii (artistice) într-o discuţie despre arhitectură?.

Sub umbrela temelor propuse, organizatorii au reunit şi selecţii de fotografii din partea studenţilor de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu», „vorbe” la un ceai sau o cafea, revederi şi reîntâlniri, idei de descoperit şi împartăşit!

Invitaţia la “5 O’Clock” se adresează nu doar arhitecţilor, ci şi oamenilor de cultură activi în dezbaterile despre arhitectură şi urbanism: artişti vizuali, peisagişti, studenţi la arte, teoreticieni, sociologi, psihologi şi specialişti din alte domenii conexe.

Fundaţia Arhitext design şi-a propus să contureze imaginea acestui concept în  fiecare an, ca serie de discuţii de tip masă rotundă, pe subiecte originale, de interes atât pentru publicul de specialitate, cât şi pentru publicul larg.

Prima masă rotundă “5 O’Clock Arhitext” a fost organizată în decembrie 2007, cu tema Mobilitate virtuală. Până în prezent, Fundaţia Arhitext design a organizat upeste 15 de astfel de mese rotunde, cu teme precum „Arhitecturi negociate”, „Spaţiul public-urban”, sau „Oraşul ca dispozitiv”.

ARHITEXT design reprezintă de mai bine de 20 de ani un cadru de radiografiere constantă a spaţiului cultural românesc şi o punere în acord cu tendinţele internaţionale din domeniile arhitecturii, artei şi designului.

www.arhitext.com / FB event

Sari la conținut