25 septembrie – 4 octombrie @ Institutul Cultural Roman din Viena
Designul românesc progresiv și meșteșugurile din zona Delta Dunării se întrepătrund în realizarea colecției DELTACRAFT. Meșteșugari din această zonă au lucrat cot la cot cu designerii Ana Botezatu, Emese Pop, Ciprian Manda și curatorii Marlene Stanciu și Mihai Sibianu (fondatori KraftMade). Ei au creat un manifest al practicilor și discursurilor celor 12 grupuri etnice care împart aceste tărâmuri. Colecția DELTACRAFT este despre puterea mâinilor transmisă din generație în generație într-un ținut al pescarilor și sirenelor, al papurii și misticismului.
10 meșteșugari și-au exprimat înțelepciunea, cunoștințele, răbdarea și simțul estetic, realizând ansambluri conceptuale și utilitare meticulos construite. Designerii și meșteșugarii au lucrat împreună, influențând procesul de devenire al obiectului și influențându-se unii pe ceilalți, experimentând cu materiale pe care nu le-au mai folosit niciodată. Într-o regiune determinată cultural și limitată economic, designerii au trebuit să se adapteze în loc să pretindă, să lucreze cot la cot cu meșteșugarii, să aibă abilitățile necesare pentru a găsi soluții spontane și chiar de a schimba rolurile. Procesul prin care se ajunge la un concept de design de inspirație culturală este, deci, o construcție laborioasă bazată pe viziune și context.
Curatorii au înlesnit căile de comunicare creativă între cultura contemporană și cea arhaică, căutând să împingă limitele designerilor și meșteșugarilor în afara rutinelor lor, a căilor bătute. Intervenția designului contemporan în acest teritoriu conceptualizează povești pierdute, regăsite și revizuite pentru o înțelegere contemporană a patrimoniului local, întru conservarea și transferul înțelepciunii străvechi.
Obiectele colecției sunt ilustrative pentru tehnicile meșteșugărești uzuale. Acestea sunt lucrate din resurse naturale locale – pământ (masă), piatră (filtru de apă), lemn (bancă), piele (scaun) și papură (paravan). Ele invocă un stil de viață sustenabil – procurarea hranei (instalația plasă de pescuit), puterea comunitară (instalația ciucuri de cai) și explorează memoria locului (lada de zestre din Deltă, șosete brodate).
Colecția exprimă conceptul de trecere, de tranziție prin aplicarea tehnicilor meșteșugărești tradiționale cu o preocupare pentru utilitatea contemporană, evoluând într-o estetică comună ce rezonează atât cu înțelepciunea străveche, cât și cu probematica stilului de viață actual. Este o materializare a conceptului „riturilor de trecere” din observațiile lui Van Gennep, simbolizând schimbarea continuă, separarea și convivialitatea dintre populațiile din zona Deltei Dunării. Acestea făceau front comun, fizic și simbolic, împotriva pericolului extern, fie el natural sau provocat de om. Au folosit resurse la îndemână, trăind în armonie cu natura și lăsând doar o amprentă fizică minimală asupra ținutului lor natal. De-a lungul istoriei, cei care au trecut pe aici au fost mai degrabă prezențe temporare, simbolice și spirituale, fără să schimbe peisajul în mod intruziv. Aceștia aveau rituri de devenire în comunitate, de comuniune armonioasă cu locul, oamenii și natura, conservând astfel ținuturile deltei așa cum le-au gasit, ca un loc unic și mistic, rămănând astfel în zilele noastre ca o mostră de minune străveche. Stilul lor de viață, și deci obiceiurile și meșteșugurile lor, este reprezentat în cadrul expoziției ca un flux al interferențelor, al schimbării, reprocesării, al poveștilor transmise prin viu grai și al culorilor vii.
Povestea Deltei Dunării este un exemplu de construcție a unei comunități sustenabile în armonie cu natura, fără a distruge iremediabil peisajul și resursele. Aceasta funcționează ca un exemplu pozitiv față de practicile contemporane, care pun ecologia deltei sub semnul schimbării nocive și neregenerabile din cauza noilor practici comunitare, arhitectonice și de pescuit. Colaborarea dintre meșteșugarii tradiționali și designeri are scopul social de a-i pune la curent pe meșteri cu cerințele piaței contemporane, de a găsi soluții pentru ameliorarea sărăciei din această zonă izolată. Pentru designeri, acest tip de experiență mediază trecerea către o abordare responsabilă a procesului de design, sustenabilă din punct de vedere natural și conștientă din punct de vedere cultural.
