Eastern Connection – showcase artistic româno-japonez

În perioada 24 octombrie – 13 noiembrie 2015 la București, Fundația Gabriela Tudor organizează evenimentele platformei de colaborare artistică româno-japoneză Eastern Connection în domeniul dansului contemporan. Acestea vor include spectacole în premieră, proiecții de filme, un atelier pentru copii, precum și prezentări și discuții cu publicul, găzduite în principal de Centrul Național al Dansului București, partener al proiectului.

Evenimentele cap de afiș vor fi prezentate în 28 octombrie, ora 19:30 (CNDB), cînd seria de evenimente este deschisă cu premiera excepțională a piesei NAMAEGANAI (fără titlu), un spectacol de dans contemporan 100% japonez, realizat de coregraful Zan Yamashita în colaborare cu dansatorul Kim Itoh, și în 12 și 13 noiembrie, ora 19:30 (CNDB), cînd platforma se închide cu premiera spectacolului ZMEUL sau Ce este dansul contemporan?, semnat de coregraful Cosmin Manolescu, cu participarea lui Zan Yamashita în calitate de performer, o producție rezultată din colaborarea româno-japoneză în cadrul Eastern Connection. În conexiune cu spectacolul ZMEUL va fi prezentat și filmul-documentar al proiectului, Ce este dansul contemporan?, realizat de Cosmin Manolescu și Tania Cucoreanu.

spectacol_NAMAEGANAI

Piesa japoneză NAMAEGANAI este rodul colaborării excepționale dintre două nume importante ale scenei de dans contemporan japoneze. Avîndu-și începuturile în dansul Butoh, Kim Itoh este un dansator de marcă și un lider de generație care a susținut și inspirat scena de dans contemporan japonez începînd din anii 1990. Zan Yamashita este un coregraf stabilit la Kyoto, autor al unui număr important de piese experimentale, cu un stil propriu, cunoscut în special pentru modul unic în care lucrează cu textul.

Showcase-ul româno-japonez include de asemenea un eveniment special dedicat personalității coregrafului butoh Kazuo Ohno, în 2 noiembrie, ora 19:30 (CNDB) cu proiecții de filme prezentate în premieră în România, grație parteneriatului dintre Fundatia Gabriela Tudor și Studioul de Dans Kazuo Ohno din Japonia. Prezentarea de filme va fi însoțită de o mini-instalație cu afișe, cărți și imagini rare din colecția arhivei Kazuo Ohno din Tokyo.

În 10 noiembrie are de asemenea loc o discuție cu publicul și o prezentare a festivalul Dance New Air din Tokyo, partener al Eastern Connection în Japonia, realizată de unul dintre organizatorii acestuia, producătoarea Maki Miyakubo. Evenimentele Eastern Connection sînt precedate de un atelier de introducere în dans contemporan pentru copii (7-8 ani, 9-12 ani), pornind de la jocul cu zmeele, organizat în conexiune cu spectacolul ZMEUL sau Ce este dansul contemporan? în zilele de 24 și 25 octombrie și găzduit de Centrul de Teatru Educațional Replika.

atelier_copii_credit_foto_Ryo Igaki

Inițiat de coregraful Cosmin Manolescu, Eastern Connection este primul proiect de cooperare artistică în domeniul dansului contemporan între România și Japonia. Pe parcursul a 2 ani, în perioada 2013-2015, proiectul a reunit artiști, producători, organizatori de festivaluri și critici de dans din cele două țări, în încercarea de a conecta cele două scene artistice și a pune bazele unor colaborări și schimburi culturale de durată.

logo_eastern
Intrarea la evenimentul Kazuo Ohno este liberă, iar participarea la atelierul de zmee și dans contemporan pentru copii se face pe bază de înscriere la serial.paradise@artsf.ro

Biletele la spectacolele găzduite de Centrul Național al Dansului se vor putea achiziţiona on-line de pe www.tomtix.ro sau cu 30 de min. înainte de începerea fiecărui spectacol la Sala Stere Popescu, Bd. Mărăşeşti, 80-82. Preţ bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus (elevi/ studenţi/ pensionari).

Eastern Connection este un program organizat de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Festivalul Dance New Air, Tokyo, și finanțat de The Saison Foundation, Tokyo. Partener asociat în Japonia este Centrul Internațional de Artă din Kinosaki.
Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural „Ești București” al ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Detalii despre evenimente: zonadstudio.wordpress.com

Sari la conținut