Revista Zeppelin

Este o publicație periodică de referință despre arhitectură, design și cultură urbană, publicată în România, dar cu un format și o deschidere internaționale.

zepp_143-1
Ne place să credem că Zeppelin e o revistă serioasă și spectaculoasă. Ne asumăm o poziție în același timp entuziastă și critică. Cititorii noștri primesc o selecție atentă și strictă de lucrări de la noi și din afară, texte analitice originale, imagini spectaculoase, cercetări, reportaje și comentarii, planuri și informații tehnice.
Ne plac noile tehnologii și viziunile deștepte, dar și tradiția dusă mai departe în mod  în mod creativ. Credem că poți fii cool și responsabil, conectat la lume, deschis  la minte dar și ancorat într-o cultură locală, că patrimoniul e o resursă pentru modernitate și că sustenabilitatea și implicarea socială nu țin doar de lozinci și standarde.

img_0521
Suntem, o recunoaștem, mândri că majoritatea arhitecților din tânără generație românească au fost întâi publicați la noi și că revista și celelalte publicații ale echipei Zeppelin au primit șase premii și șapte nominalizări la Bienala Națională de Arhitectură și la Anuala de arhitectură București.

Format. Noua etapă – Zeppelin Bookazine.
 
Am început să edităm revista în 2000. Din 2011, ea poartă numele actual.
În 2016 am lansat un nou format, compus din două instrumente principale: platforma de arhitectură și design e-zeppelin și o revistă care e de fapt o carte periodică – o publicație nouă pentru o lume nouă.
În ciuda profețiilor din ultimii ani, tiparul nu a murit. Internetul e bun și rapid, dar poți rata lucruri importante, și nu îți poate nici el da tot. Peste tot în lume, oamenii cer (din nou) publicații tipărite de anvergură, cu conținut masiv și atent analizat, valabile și pe termen mai lung, prezentând ceea ce rămâne, dincolo de momentul imediat. Avem, iată, nevoie de obiecte reale, frumoase, cu un conținut și o realizare pregătite cu grijă.

img_0486
Am construit așadar un format de tip bookazine, o formulă complexă care combină caracterul dinamic de revistă (apariție periodică, rubrici clar structurate, subiecte de actualitate) cu cel generos de album (număr de pagini și dimensiuni mari, hârtie, tipar și legătorie de top).
Mulțumim cititorilor noștri ce ne sunt alături și ne provoacă să fim mereu la înălțime.

img_0576

Date tehnice:
Dimensiuni: 220 x 280 mm.
Număr de pagini: 200
Apariții: 4 numere / an, în lunile martie, iunie, septembrie, decembrie
Texte: română, engleză (traducere integrală sau rezumat)
Număr de exemplare: 2000

 

Sari la conținut