Concurs pentru reamenajarea unor spații de recepție din City Business Centre Timișoara

Ansamblul modern de birouri City Bussiness Centre din Timișoara, deținut și administrat de investitorul imobiliar NEPI, lansează, până la data de 5 septembrie 2017, o competiție națională de proiecte pentru reamenajarea spațiilor de recepție ale clădirilor A și B din cadrul complexului de birouri. Marele premiu constă în 7.000 de euro, implementarea proiectului, precum și o poziție deschisă în cadrul biroului de arhitectură Andreescu & Gaivoronschi. City Business Centre caută cea mai creativă soluție pentru cele două spații, în concordanță cu standardele de design care fac din complexul de birouri inima comunității de afaceri din Timișoara.

Concursul de arhitectură și design „Ideile bune nu stau pe hârtie” se adresează tuturor studenților și emergenților din domeniul arhitecturii și al designului din România, care vor ca ideile lor să prindă viață în cadrul celui mai modern ansamblu de birouri din Timișoara. În cadrul competiției naționale, tinerii creativi sunt invitați să propună, până pe 5 septembrie, cele mai inovatoare idei pentru reamenajarea spațiilor de recepție pentru două dintre cele cinci clădiri de birouri.

lobby-cladirea-a-cbc-timisoara*Lobby cladirea A – CBC Timişoara

Centrul de business își propune astfel să împrospăteze imaginea celor două holuri, pentru a completa armonios design-ul modern al complexului și pentru a îmbogăți atmosfera întregului spațiu.

lobby-cladirea-b-cbc-timisoara*Lobby cladirea A – CBC Timişoara

Marele premiu constă în 7.000 de euro, un post deschis în cadrul companiei Andreescu & Gaivoronschi – biroul de arhitectură care a dezvoltat conceptul City Business Centre, și implementarea ideii propuse, tinerii profesioniști având astfel posibilitatea de a-și îmbogăți portofoliul. În perioada 5 – 15 septembrie 2017, juriul concursului va face o selecție preliminară a finaliștilor, urmând ca marele câștigător să fie anunțat pe data de 18 septembrie 2017. Lucrările pentru amenajarea spațiilor vor începe după această dată, pe baza proiectelor câștigătoare.

Înscriere
Pentru a intra în concurs, participanții trebuie să trimită propunerea de proiect până la data de 5 septembrie 2017, însoțită de o scrisoare de intenție în care să detalieze motivele pentru care aceștia cred că sunt potriviți pentru proiectul City  Business Centre și cum pot să îi dea valoare prin experiența pe care o dețin, CV-ul alături de portofoliul de lucrări și propunerile de design pentru recepțiile clădirilor A și B din complexul City Business Centre. Dosarul de înscriere trebuie trimis printr-un link de transfer la adresa de email la concurs@business-centre.ro.  

Propunerea de design va trebui să conțină sugestii de materiale noi pentru pereții interiori și ai portalului (portalelor) de acces, pentru un nou pupitru de recepție (pult) și pentru mobilierul zonei de așteptare, adecvat pentru holul de primire al unui imobil de birouri de clasa A. Participanții vor trebui să reevalueze iluminarea artificială a interiorului, păstrând ceea ce este practic și adăugând elemente ce pot îmbogăți atmosfera interioară, alături de signalistică, în armonie cu întreaga propunere. Mai mult, proiectele propuse trebuie să integreze dispozitive sau soluții tehnologice care să ofere funcționalități suplimentare companiilor din City Business Centre.

Juriul
Lucrările vor fi evaluate de un juriu format din profesioniști în design și arhitectură, reprezentanți ai City Business Centre și ai companiilor din complexul de birouri: Sorin Ciurariu – Arhitectul șef al orașului Timișoara, Vlad Gaivoronschi – Arhitectul complexului City Business Centre, Claudia Icobescu – Building Administrator și reprezentanții a două companii găzduite de City Business Centre, Werner Hauer – Manager Huawei și Viorel Loth – Financial Officer, Toluna.

Participanții pot afla toate detaliile accesând pagina de concurs – business-centre.ro/concurs-arhitectura

 

city-business-centre-timisoara

 

Am ales City Business Centre Timișoara pentru compania noastră pentru că am găsit aici un spațiu de lucru care, dincolo de capacitățile funcționale și serviciile de top, asigură o atmosferă optimă pentru încurajarea creativității și productivității celor care îi trec pragul zilnic. Acest proiect de design reconfirmă permanenta grijă pentru detalii pe care dezvoltatorii City Business Centre o au în menținerea birourilor la cele mai înalte standarde. Mă bucur să fac parte din juriul acestei competiții și sunt nerăbdător să văd cum se vor transforma cele două spații” – a declarat Viorel Loth – Financial Officer, Toluna.

Despre City Business Centre
Apariția complexului de birouri City Business Centre a plasat oferta de spații pentru birouri la un nivel similar standardelor regiunii Central Est Europene. Cele cinci clădiri de clasă A din cadrul complexului propun un decor superior companiilor care își doresc un mediu de lucru modern, fiind gândite pentru a le facilita profitabilitatea și pentru a le oferi un nivel ridicat de confort. Complexul City Business Centre Timișoara pune la dispoziția oamenilor de afaceri 43.000 mp de spații de birouri și o gamă extinsă de facilități, printre care un restaurant panoramic și o cantină, parcare subterană pe două niveluri, servicii bancare și de asigurări, clinică medicală și stomatologică, precum și o zonă verde generoasă ce îmbină elemente cu valoare istorică.

Sari la conținut