„Batem fierul la conac!”- ultima strigare pentru înscrieri la atelierele din Țibănești

Ateliere: 23 iulie- 6 august 2017 @ Țibănești (str. Petre P. Carp nr. 3, Jud. Iași)

Coordonatori: Alexandra Mihailciuc şi Şerban Sturdza.

Ajunse la ediţia a XI-a, workshop-urile au coagulat ateliere ca: fierărie, metaloplastie, frescă, sculptură în lemn, restaurare, termoizolaţie cu baloţi de paie, tencuieli tradiţionale cu lut şi balegă, tencuieli experimentale, dulgherie, nuielărit, sobărit, olărit sau hârtie manuală.

Adresat studenților de la facultățile de arhitectură, restaurare, artă, construcții, arheologie, fotografie, localnicilor, specialiștilor, precum și celor interesați de subiect, “Batem fierul la conac!” este o alternativă la oferta standard de învățare.
Toate activităţile grupate în jurul conacului Petre P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor.

Programul cultural  „Batem fierul la conac!”, o suită de workshop-uri de meşteşuguri tradiţionale şi tehnici experimentale, este coordonat de Asociaţia Maria în parteneriat cu Fundaţia Pro Patrimonio.

Anul acesta la atelierul de fierărie se fac şi unelte de dulgherie tradiţională pentru următorul proiect de toamnă de la Ţibăneşti cu *Sébastien Palomas! (*foto titlu)

Pictorul Andrei Rosetti (Noima) împreună cu echipa de participanţi continuă explorările în Laboratorul de Frescă.

andrei-rosetti

Nea Costică Palaghiu vă aşteaptă pentru construirea unui cuptor de pâine în curtea conacului Carp.

Meşterul Alexandru Rusu vă conduce în lumea tencuielilor tradiţionale cu lut şi balegă.

Olarul Daniel Ifrim ne învaţă să construim oale: să privim grosimi, subţirimi, şi unduiri ale pereţilor sub îndemnul mâinilor.

daniel-ifrim-si-jenny-gillman

Scoala de Fotografie – Fotopoetica pregăteşte deja expoziţia de deschidere a taberei şi materialele pe care le vom viziona.

Artees France prin Ioana Violet aduce la Ţibăneşti „Labirintul senzorial”, atelier de art-terapie, oferit gratuit copiilor din sat.

Vizitele de lucru se fac la olarul Dumitru Ifrim din satul Schitu Stavnic şi la nea Matei, nuielarul din Jigoreni. Ca alternativă se va face atelierul de lumânări condus de Daniela Radu. Pe parcursul şederii la Ţibăneşti, participanţii vor putea profita de atracţiile zonei: cireşii, iazul, drumeţiile, plimbările cu căruţa, bisericile moldoveneşti şi de o serie de prezentări şi proiecţii susţinute de invitaţi.
Workshop-ul este coordonat de către arhitecţii Alexandra Mihailciuc şi Şerban Sturdza.
Credite foto: Gyuri Ilinca
Credite video: Fundaţia Pro Patrimonio

Localizare
Construit la sfârşitul secolului al XVIII-lea, conacul Petre P. Carp este înconjurat de un parc, în mijlocul comunei Ţibăneşti. Conacul, parcul, şi mausoleul familiei, proiectat probabil de Gustave Eiffel, alcătuiesc un ansamblu istoric şi de arhitectură, protejat în zona deluroasă a Moldovei, la 50 km sud de Iaşi.

Cazare
Participanţii sunt aşteptaţi în cursul zilei de duminică, 23 iulie 2017.
Locurile de cazare disponibile sunt: pe terasa conacului (terasă – tip loggie este deschisă şi acoperită), într-una dintre clădirile istorice: clădirea Gang, casa Administratorului, casa Arhiterra şi casa Compagnonilor. De asemenea, se poate face camping în livadă cu cireşi de la casa Administratorului.

Masă
Mâncarea va fi asigurată de doamne din sat, conform unui meniu tradiţional, care încearcă să armonizeze cât mai multe produse ecologice. Se va servi la „Bucătăria conacului”.

Echipamentul recomandat
Haine, mănuşi şi încălţăminte de lucru, sac de dormit (pentru amatorii de campat, se poate veni şi cu cortul), prosop, costum de baie(se poate înota în apropiere), protecţie împotriva soarelui, cât şi protecţie împotriva vremii ploioase, instrumente de desen(pentru schiţe, notiţe de şantier, idei), lampă frontală, agendă, aparat de fotografiat, entuziasm şi poftă de lucru!

Cost workshop
• 800 lei pentru 2 săptămâni(include cazarea, 3 mese/zi, participarea la toate atelierele de meşteşuguri)
• 400 lei pentru o săptămână(include cazarea, 3 mese/zi, participarea la toate atelierele de meşteşuguri)
• nu sunt acceptate perioade mai scurte de 1 săptămână deorece nu pot fi parcurse integral modulele de practică şi etapele de lucru

Înscriere
Numărul locurilor disponibile este limitat.
Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul (maxim 2 pagini) însoţit de o scurtă scrisoare de motivaţie(maxim 2500 de caractere cu spaţii) pe următoarele adrese de e-mail: amihailciuc@gmail.com, prodidbucuresti@gmail.com cu subiectul “Înscriere Workshop Ţibăneşti”.
Confirmarea listei participanţilor se va face prin e-mail.

Plata
Se va efectua în contul Asociaţiei MARIA Ţibăneşti
adresa: Casa Administraţiei, str. Fabricii nr. 22, sat Ţibăneşti, Judeţul Iaşi
CIF: 13307652
Iban RON : RO16 RZBR 0000 0600 0994 8619
banca: Raiffeisen Bank Moşilor
adresa băncii: Calea Moşilor nr. 221 BL 31A CORP A

Ca să finalizați înscrierea, trimiteți confirmarea plăţii, printr-o imagine clară a chitanţei obţinute (fotografie, scan) pe adresa amihailciuc@gmail.com cu subiectul “Plată workshop Ţibăneşti 2017”. În momentul în care este primită confirmarea plăţii sunteți înscris oficial.

Adresa workshop-ului: str. Petre P. Carp, nr. 3, sat Ţibăneşti, comună Ţibăneşti, judeţul Iaşi.

Cum se poate ajunge la Ţibăneşti
Cu autocarul/trenul până în Iaşi şi de acolo cu microbuzul până în Ţibăneşti.

Sunteți aşteptați cu drag şi poftă de învăţat la Ţibăneşti!

alexandra-mihailciuc

sturdza

Sari la conținut