Arhitecți și urbaniști de renume, politicieni cu viziune la Cities of Tomorrow #5

Continuăm seria de discuții pe tema orașelor viitorului din România și dezbatem, cum am putea, împreună cu cei interesați, să contribuim la dezvoltarea efectivă a acestora.
Dacă anul trecut tema centrală a fost axată pe dezvoltarea sustenabilă a orașului/regiunii în care trăim și muncim, în anul 2017 aducem în discuție modalitatea în care orașele, regiunile și in extenso întreaga Românie pot deveni mai competitive.

România competitivă este tema dezbătută în panelul central. Pornind de la studiul „România Competitivă”, asumat de Ministerul Economiei, la care au participat 600 de specialiști din diverse domenii, vom încerca alături de invitați noștri din administrația centrală și locală să găsim, într-un panel moderat chiar de coordonatorul acestui proiect, domnul Vasile Iuga, răspunsurile la întrebarea: Cum putem face din România și din orașele sale, țara în care vrem să trăim, să muncim, să ne creștem copiii și în care, în unele cazuri, să dorim să ne întoarcem?

Participanții din acest panel, care alături de domnul Iuga vor dezbate tema competitivității României încercând să vină cu soluții concrete sunt: domnul Ilie Bolojan, Primar al Municipiului Oradea, domnul Gheorghe Flutur, Președinte al Consiliului Județean Suceava și Președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, Prof. Dr. Arh Dorin Ștefan, Profesor universitar la Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu” din București; doamna Ioana Gheorghiade, Director Executiv, Direcția Sector Public și Finanțarea Infrastructurii Banca Comercială Română.

Keynote Speakers ai acestei ediții sunt doamna Arh. Dorothee Dubrau și Prof. Peter Zlonicky.

Dorothee Dubrau este viceprimar al orașului german Leipzig, responsabilă cu dezvoltarea urbană și construcțiile din acest oraș.

 

foto-dubrau
Doamna Dubrau este lector universitar la Universitatea Tehnică din Darmstadt și membră a Consiliului pentru Dezvoltare a Berlinului din 2007.  Doamna Dubrau a făcut  parte din  Consiliului Districtual pentru Dezvoltare Urbană pentru Berlin Mitte și Prenzlauer Berg, iar din 1997 a devenit membră a Academiei Germane pentru Dezvoltare Urbană si Planificare Regională (DASL).

În perioada mandatului său, Leipzig  continuă trendul ascendent transformându-se dintr-un oraș tipic fostului bloc estic, aproape părăsit și dezindustrializat, așa cum sunt încă multe și în România, un oraș tânăr și prosper, modern, cu o industrie puternică (cea mai modernă fabrică BMW, important hub logistic etc.), în care cu greu mai găsești o locuință!

Peter Zlonicky este profesor universitar (em.) pentru urbanism și design la Universitatea Tehnică din Dortmund.

prof-peter-zlonicky

Domnul Zlonicky este consultant pentru Consiliul de politică privind Politica Națională de Dezvoltare Urbană din Berlin din 2007 și Fundația Națională, „Baukultur” din Potsdam.

Profesorul Zlonicky este șeful Biroului de Studii Urbane din München/Germania și a supervizat principalele proiecte de planificare urbană din Berlin și Bonn (districtele parlamentare și guvernamentale din ambele orașe), dezvoltarea orașului Dortmund, Mannheim/Ludwigshafen, Münster și Weimar. De asemenea, a coordonat principalele proiecte de cercetare cu privire la aspectele sociale ale locuințelor și asupra dezvoltării viitoare a zonelor urbane interne. In calitate de consultant a activat in proiecte de cooperare în Brazilia, Egipt, Gambia, Haiti, Siria, Maroc, Israel/Palestina, Libia și Sibiu/România.

8 mese rotunde, un  World Café

După panelul central cele două workshop-uri tradiționale ale evenimentului Cities of Tomorrow  s-au transformat în mese rotunde! Astfel vom avea 8 mese rotunde, un  World Café, la care timp de două ore se vor discuta concret și aplicat subiecte/proiecte diferite în funcție de actualitatea și necesitatea tematicii. Moderatorii provin atât din mediul privat cât și din cel public, în funcție de proiectul ales / tema aleasă. Temele tratate sunt: Eficiență energetică & management energetic (incl. smart energy și smart city); Finanțare & Fonduri UE; Guvernanța orașelor/ Digitalizare/ Platformă de informare urbană; Mobilitate (transport urban modern incl. biking cities); Utilități (colectarea selectivă); Turism & Lifestyle city; Reconversia siturilor industriale; Dreptul Construcțiilor. Fiecare participant poate opta pentru masa la care dorește să participe.

După dezbaterile interactive de la mesele rotunde, participanții la eveniment se vor regrupa pentru panelul final, cel dedicat și în acest an marchetării orașului/regiunii. Tema este „Orașul capitală culturală europeană – impactul acestui proiect asupra dezvoltării economice, sociale și culturale a orașului”. Orașele câștigătoare ale acestui proiect au beneficiat concret și durabil de pe urma acestuia, nu numai prin creșterea numărului de turiști în anul respectiv, ci prin investițiile majore ce s-au făcut pentru pregătirea evenimentului. Am ales Sibiul și Wroclaw pentru a povesti din experiențele lor acumulate în cadrul acestui proiect, despre beneficiile și dezvoltarea orașului datorate afluxului de fonduri și capital, iar Timișoara pentru a ne relata despre provocările cu care se confruntă în pregătirea acestui eveniment major, dar și acțiunile și proiectele de investiții concret planificate. Invitați sunt Nicolae Robu, Primarul Timișoarei (Capitală europeană a culturii în 2021), Astrid Fodor, Primarul Sibiului (Capitală europeană a culturii în 2007), Krzysztof Maj, Director General Wrocław Capitala Culturală Europeană 2016, Stefan Reschke, reprezentantul târgului Exporeal München pentru ECE. Viziunea specialistului în acest panel va fi reprezentată de domnul Dr. Andrei Tigănaș, expert in marketing teritorial. Moderatorul discuțiilor este Andreas Schiller, un publicist  și jurnalist din domeniul imobiliar de renume în Germania.

O altă noutate a evenimentului din anul acesta va fi market place-ul organizat în foyerul hotelului Marriott. Aici, pe lângă sponsorii ce-și vor prezenta soluțiile și tehnologiile destinate modernizării și eficientizării orașului și regiunilor vor fi prezente și autoritățile locale (ADR, CJ, primării) ce vor  prezenta  proiecte concrete pe care le doresc realizate și unde caută sprijinul actorilor privați.

Înscrieri: aici

Mai multe informații despre eveniment:

Cities of Tomorrow #5: Regiuni, orașe & comunități competitive

Sari la conținut