Apartamentul C. – DENSIFICARE

Amenajare de apartament, București

Un bloc anonim de anii ‘30, cu câte un apartament mic pe nivel. Nicio arhitectură specială – dimpotrivă, urechi prea mici sau prea mari, cotloane nefuncționale; dar, în același timp, calități pe care le avea și cea mai proastă arhitectură în acea vreme și pe care azi le reușim cu greu: înălțimi agreabile, ferestre proporționate bine în mod natural, un farmec de nedefinit al legăturilor bizare dintre spații, al cotlonirii necontrolate sau al unor banale uși cu tăblii și căptușeală.

 

TEMĂ:

Un apartament de 80 de metri pătrați de modernizat și de adaptat pentru o familie cu doi părinți și doi copii.
Planșeul sprijină direct pe pereți (inclusiv pe cei neportanți), interzicând orice fel de demolare (chiar şi a pereţilor de compartimentare).

2 – 3 – 4 CAMERE

La origine aici stăteau 1-2 persoane. Apartamentul avea un dormitor mare cu două ferestre, un living decent, o bucătarie mare, un grup sanitar de serviciu, un monte-charge și o debara.
În anii ‘70 s-a mutat o familie de 4. bucătăria a devenit dormitor pentru copii și debaraua bucătarie.
Nu am făcut decât să densificăm și noi, astfel încât:
Livingul a fost împărțit de un perete de gips-carton în două dormitoare de copii.
Dormitorul mare a devenit living.
Dormitorul mic a devenit matrimonial.
Baia a devenit o bucătărie minimală.
Bucătaria a devenit baie, profitând de ghena grupului sanitar de serviciu.

 

17_k5_11042  

APROAPE NIMIC

Instalații noi, parchet reparat, vopsitorie, 90 % din mobilier de la IKEA, o canapea și o comodă rămase din anii ‘30.
Mobilierul IKEA este recuperat sau nou, folosit ca atare sau, uneori deturnat.
Astfel, bibliotecile Billy ascund o ușă secretă între cele două camere de copii: o legătură directă pentru atunci când nu se ceartă și o păstrare a vechiului circuit prin casă, chiar în condițiile noii împărțeli.

Arhitectură: Zeppelin
Autori: Ștefan Ghenciulescu, Constantin Goagea, Cătălin Iclozan
Antreprenor: Habitual
Proiect și execuție: 2011
Fotografii: Ştefan Tuchilă

Sari la conținut