AFCN – bilanț la final de an

Administrația Fondului Cultural Național organizează joi 15 decembrie, între orele 14:00 – 16:00, la Galeria Galateca din București (str. C. A. Rosetti nr. 2-4) o întâlnire de evaluare a activității pe anul 2016, în prezența doamnei Corina Șuteu, Ministrul Culturii.

La întâlnire participă Matei Martin, Ion Dumitrescu, Liviu Jicman și Ada Solomon, reprezentanți ai Consiliului AFCN.

Cu acest prilej AFCN va face o prezentare a principalelor aspecte legate de procesul de acordare al finanțărilor și a punctelor sensibile identificate, atât în relație cu operatorii culturali cât și cu evaluatorii independenți.

Principalul scop al acestei întâlniri este prilejuirea unui dialog constructiv, în cadrul căruia participanții sunt invitați să contribuie cu propuneri concrete.

Dorim ca începând de acum să organizăm la fiecare final de an o întâlnire publică de evaluare a activității pe anul în curs. Ne propunem ca, pornind de la situația concretă, să identificăm împreună cu Ministerul Culturii și cu beneficiarii – direcți și potențiali – cele mai bune soluții de eficientizare a finanțării domeniului cultural” – Irina Cios, directorul AFCN.

Acestă întâlnire publică este premergătoare ultimei ședințe a Consiliului AFCN pe 2016, în cadrul căreia se vor trage concluziile și se vor schița măsurile ce trebuie avute în vedere pentru 2017.

Sari la conținut