Articol revista # 58

 

3LHD: Sala de sport, Bale

Post de: 3LHD
 

Bale (Valle in italiana) este un loc mic din peninsula Istria, Croatia, cu o populatie majoritar agricola de 1000 de oameni. Proiectul pentru noua sala de sport a trebuit sa se confrunte cu contextul bogat cultural, istoric si social al Mediteranei. De aceea, orice gen de interpolare arhitecturala a trebuit sa fie reverentioasa.

Solutia a fost gasita in interpretarea modalitatilor constructive traditionale prin tehnologii noi. Partea de structura s-a inspirat din casuta din piatra, kazun, o constructie mica si multifunctionala folosita drept adapost pentru pastori. Ea oferea un climat racoros in timpul verilor calduroase si era izolata impotriva iernilor geroase.  

Construita in mod traditional, fara ciment sau mortar, prin selectarea cu grija a pietrelor din sit care se imbinau bine, aceasta structura este un exemplu primitiv de prefabricare, prezenta in zona mediteraneana din timpuri preistorice.

Motivul zidului din piatra traditionala a fost folosit ca model pentru intreaga suprafata a salii de sport. Mai mult, fiind ca dimensiune a doua constructie dupa biserica, importanta sociala a salii de sport pentru comunitatea orasului este considerabila pentru ca, in afara de faptul ca este un loc pentru evenimente sportive, este folosita ca facilitate publica pentru diverse reuniuni sociale, targuri si loc pentru urmarirea Cupei Mondiale. De fapt, dimensiunea cladirii a fost definita de terenul de baschet si modificata in concordanta cu dotarile din galerie: un centru de fitness si o sauna, iar spatiul de jos al vestiarelor este proiectat ca element de legatura cu scoala. Aceasta legatura dintre vechea scoala si zona de utilitati este ascunsa in subsol. Caracterul intim al cladirii este juxtapus functiei primordiale ca spatiu deschis si deschiderii prin fronturile de sticla spre strada.

Conceptul salii de sport a fost gandit astfel incat sa faca fata termenului de proiectare si constructie de 11 luni, ceea ce a fost posibil prin utilizarea elementelor prefabricate din beton armat. Toate elementele portante si de fatada au fost facute din elemente prefabricate. Integrarea in mediu s-a realizat prin micsorarea dimensiunii, includerea in peisaj si utilizarea pietrei locale pentru fatada.

Foto: Damir Fabijanic
Traducere: Magda Teodorescu

Sari la conținut